Podcasturile realizate de cunoscuți oameni din industria media precum Andi Moisescu, Mihai Morar, Mihai Petre sunt acum parte din Thinkdigital Podcast Network. Ce alte nume s-au alăturat?
Iată doar câteva exemple: jurnaliști și publiciști precum Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea, Ionuț Ancuțescu, Iulian Tănase, Ana-Maria Caia, Gabriel Bejan, experți precum avocata Ana-Maria Udriște, psihologul Petre Bârlea, antreprenorul tech Sergiu Biriș sau cunoscuți realizatori și producători precum Dan Fințescu, Bogdan Strătulă, Marius Chivu, Mihai Dinu, Alex Ciucă, Andra Nicula și alții sunt parte a primei rețele de digital audio advertising lansate și operate în România de Thinkdigital.
Odată cu noile producții, la un an și jumătate de la demararea proiectului, aceasta a ajuns să cumuleze peste 1,2 milioane de audio-vizionări YouTube și 103.000 audiții în medie, per total audiență / episod, exclusiv în platformele audio (cele mai utilizate în România fiind Spotify, Apple și Google Podcasts).
Astfel, creșterea cumulată a cifrei de audiență livrate lunar de rețea în aprilie 2021 față de luna aprilie 2020 este de 55%.
“Ca tendință, prin adopția de masă ceva mai târzie a acestui format media, România pare să fi sărit parțial etapa consumului de podcast pur audio. Vedem, ca fenomen, că între 10-15% dintre ascultători consumă doar audio, restul preferă să și urmărească în format video reacțiile realizatorilor și a invitaților lor. Podcastul rămâne însă, în esența sa, acea formă de conținut digital care se poate consuma doar în format audio, online, imaginile statice ori în mișcare fiind un bonus, opțional”, explică Dragoș Stanca, partener Thinkdigital și realizator al podcastului UPGRADE 100 Live.
“În ceea ce privește reacția pieței, creșterea față ce anul trecut an în Q1 este de 45%, semn că ideea de a forma această piață începe să ia contur . Cele mai utilizate formate preferate de clienți sunt cele native, în care fiecare autor de podcast integrează mesajele partenerilor în stilul personal, însă vedem și din ce în ce mai multe spoturi audio dedicate, uneori chiar campanii cu advertising tip spoturi audio difuzate și în FM”, explică Iuliana Penciu, director strategie media la Thinkdigital.
Lista actualizată a tuturor podcasturilor din rețea, atât cele noi cât și existente anterior, cu cifre de audiență pentru fiecare, precum și date legate de consumul de podcasts în România, formate disponibile și alte detalii utile puteți găsi pe pagina dedicată proiectului, aici.
Thinkdigital este parte din rețeaua internațională TDG, fiind compania regională de media online a grupului care acoperă, de la București, întreaga regiune.
TDG are peste 200 de angajați, în mai multe țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA), în trei companii: Project Agora (programmatic advertising), Tailwind (adtech / martech) și Forestview (performance marketing).