DOC, cea mai amplă comunitate bazată pe conținut științific din domeniul medical din România, s-a situat pe prima poziție conducând detașat în segmentul sănătate și îngrijire personală pe parcursul întregului prim semestru din acest an.
Proiectul coordonat de dr. Oana Cuzino , medic primar geriatrie și doctor în științe medicale, s-a situat în fiecare lună pe poziția de lider al segmentului măsurat de BRAT via SATI (Studiul de Audiență și Trafic Internet, standardul măsurării de trafic și audiență auditată independent) cu cifre uriașe: între 2,2 și 3,2 milioane de vizitatori unici, în fiecare lună.
DOC are o prezență puternică și în Social Media, cu peste 1,15 milioane de membri pe Facebook, peste 102.000 de urmăritori ai Comunităților DOC și 330.000 de urmăritori pe Instagram.
Mai mult, DOC.ro s-a plasat constant și în top 3 al preferințelor cititorilor de Lifestyle online din România.
- Portalul a publicat azi o secțiune dedicată unde toate datele se pot analiza în detaliu.
„DOC este un concept complex, care oferă fiecărui membru al comunității formate în jurul brandului nu doar conținutul căutat, ci și o experiență personalizată, ce pornește de la elemente de informare și educare, dublate de instrumente online de auto-evaluare și interacțiune cu specialiști și se concretizează cu identificarea soluțiilor achiziționate sau programate în aceeași sesiune DOC”, explică dr. Oana Cuzino.
DOC este un Univers integrat, bazat pe o abordare inovativă, beneficiind de suportul a nu mai puțin de 23 de experți medicali, dezvoltând concomitent și 33 de comunități dedicate unor diverse interese ce oferă utilizatorilor săi accesul la soluții complete de servicii și produse inovatoare, destinate sănătății și stării de bine, prin intermediul platformelor tranzacționale DOC Time și Health Shop.
Membrii comunității DOC beneficiază atât de instrumente de ghidare a identificării produsului sau serviciului necesar sub marca Recomandat DOC, cât si de instrumente de auto-evaluare sub forma chestionarelor interactive.
„DOC tratează informația medicală cu responsabilitate față de cititori și are o politică tip „zero clickbait”, într-un mediu online caracterizat de iresponsabilitate, mai ales în acest domeniu extrem de sensibil”, precizează Dragoș Stanca , Managing Partner Thinkdigital.
Proiectul promovează mai ales formatele de publicitate tip proiecte speciale și conținut nativ, cum este Expert Insights, sub umbrela canalului media DOC CHANNEL, și colaborează atât cu parteneri strategici, cât și cu marii clienți de publicitate care derulează proiecte via agenții de media – ca parte din rețeaua Thinkdigital.