Știri și
noutăți

< înapoi la ȘTIRI și NOUTĂȚI

Thinkdigital a devenit Google Partner și Marketing Partner Facebook

Compania de media digitală Thinkdigital a dobândit certificările Marketing Partner Facebook precum și Google Partner (pentru Search, Video, Display și Shopping Ads) care atestă expertiza avansată a companiei în operarea campaniilor în cele două ecosisteme globale.

Pe lângă asta, angajații companiei au dobândit alte peste 30 de specializări individuale și atestări (Advanced Google Analytics, WazeAds, Doubleclick for Publishers, Google Ads Video Certification, Google Shopping Ads și altele).

Thinkdigital s-a lansat în România în 2006 ca o regie de vânzări internațională – cel mai cunoscut produs din portofoliu fiind Facebook, în perioada în care exista sistemul de publicitate „premium” și și-a extins serviciile în 2013, ca urmare a preluării operațiunilor fostelor regii de vânzări de site-uri locale Q2M și AdEvolution, dar și în 2015, prin integrarea serviciilor agenției de performance marketing Forestview din România.

Între timp, compania cu sediul central la București s-a dezvoltat ca o structură de digital media complexă și unică pe piața din regiune, fiind azi un „digital powerhouse” care adună, sub același brand, servicii precum:

  • Monetizarea traficului (sales house) pentru publisheri locali și internaționali, atât în regim premium, cât și programatic
  • Planificare și strategie media digital-first dar cu componente de radio, outdoor și TV
  • Performance marketing & direct sales
  • Creație, strategie de comunicare, design, producție video, web & app development

De ce, explică managerul general, Cristina Cucuiu (foto):

„Asistăm la un shift al bugetelor dinspre platformele locale spre cele globale și dinspre business-ul de ad-network local spre campanii derulate în ecosistemul format mai ales din platforme globale, ca Google, Facebook ori LinkedIn si, mai nou, TikTok.

Evident, rămânem un partener important pentru publisheri locali de calitate, ca regie de vânzări – ceea ce am fost la începuturile companiei și am rămas și azi – dar și pentru platforme globale, care se vând local și prin noi, cum ar fi TripAdivsor sau Euronews.

Cu toate acestea, am anunțat în ultimii 2 ani că ne poziționăm ca un ‘digital powerhouse’, care combină serviciile de ce însemna până acum regie, cu cele de agenție digital 1st: e evident că modelul de business de succes pe termen lung de care avem nevoie implică excelența în lucrul nu doar în ecosistemul local, unde avem o experiență de peste 10 ani, ci și în cel global, unde am activat și continuăm să activăm câtă vreme România nu este deconectată de la acest ecosistem, ci din contră”.

Thinkdigital este parte din grupul internațional TDG, fiind compania regională de media online a grupului care acoperă, de la București, întreaga regiune. TDG are peste 200 de angajați, în mai multe țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA), și cuprinde și alte 3 companii: Project Agora (programmatic advertising), Tailwind (adtech / martech) și Forestview (performance marketing).

< înapoi la ȘTIRI și NOUTĂȚI